top of page
arhivaaudio3_edited.jpg

Biserica din Tiatira

Marius Ștefănescu | 25 Aug 2024

00:00 / 1:02:58
Îngerului bisericii din Tiatira scrie-i: «Acestea sunt cuvintele pe care le spune Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce are ochii ca flacăra focului și picioarele asemenea bronzului încins: știu faptele tale, dragostea, credința, slujirea și răbdarea ta și știu că ultimele tale fapte sunt mai mari decât primele. Dar ce am împotriva ta este că o lași pe Izabela, femeia aceea care spune despre sine că este profetesă, să-i învețe și să-i ducă în rătăcire pe slujitorii Mei, ca să preacurvească și să mănânce ceea ce este jertfit idolilor. I-am dat timp să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de preacurvia ei. Iată, o arunc la pat, iar peste cei ce comit adulter cu ea voi aduce un necaz mare, dacă nu se pocăiesc de faptele ei. Apoi îi voi lovi pe copiii ei cu moartea. Și toate bisericile vor ști că Eu sunt Cel Care cercetez mințile și inimile și că vă voi da fiecăruia potrivit cu faptele voastre. Vouă însă, celorlalți din Tiatira, tuturor celor ce nu aveți învățătura aceasta și care n-ați cunoscut ‘adâncimile lui Satan’, cum le zic ei, vă spun: nu pun peste voi altă greutate. Doar țineți cu fermitate ceea ce aveți, până voi veni! Celui ce învinge și păzește până la sfârșit lucrările Mele îi voi da autoritate peste națiuni – el le va conduce cu un sceptru de fier, le va sfărâma ca pe niște vase de lut – tot așa cum am primit și Eu autoritate de la Tatăl Meu. Și îi voi da Steaua de dimineață. Cine are urechi să audă ce zice bisericilor Duhul!». Apocalipsa 2:18-29 NTR

Lista completă

Marius Ștefănescu  |  13 Oct 2024

Marius Ștefănescu  |  29 Sep 2024

Marius Ștefănescu  |  22 Sep 2024

Marius Ștefănescu  |  08 Sep 2024

Emil Șăulean  |  01 Sep 2024

Marius Ștefănescu  |  25 Aug 2024

Marius Ștefănescu  |  18 Aug 2024

Marius Ștefănescu  |  11 Aug 2024

bottom of page